Schimbare

Datorita problemelor cauzate de platforma Blogger, blogul Din Viata s-a mutat pe wordpress. Adresa este http://macauionut.wordpress.com/ . Ii rog pe cei ce ma au in Blogroll sa schimbe adresa si sa lase un mesaj pe noul domeniu. Ceilalti ce intra din curiozitate pot intra linistit pe linkurile ce vor fi postate de acum inainte. Nu se va schimba nimic.

Man vs Women: Greselile unei femei intr-o relatie

Postarea trecuta de AICI este despre greselile pe care le face un barbat intr-o relatie. La modul general, bineinteles. Le-am cules de la alti prieteni, le-am patit, cam astea ar fi sursele de inspiratie. Acum a venit si randul greselilor pe care le face o femeie in relatie. Enjoy

Lista greselilor savarsite de femeie :

• Vorbeste prea mult. Se pare ca este singura mare greseala pe care femile o fac. Indiferent de situatie, ea are ceva de spus. Chiar daca ai gresit sau nu, chiar daca ti-ai cerut scuze sau nu. Ba chiar de multe ori vorbeste fara sa o fi intrebat ceva. Pentru barbat este super-mega iritant sa o auzi pe ea vorbind verzi si uscate, fara a ajunge undeva cu monologul. 

Atat...stiu ca asteptati mai mult, dar am intrebat ceva barbati si cam asta ar fi tot ce isi pot da ei seama.

Man vs Women: Greselile unui barbat intr-o relatie.

Stim cu totii ca intr-o relatie nu conteaza doar iubirea. Mai trebuie sa faci si compromisuri sau sa accepti faptul ca nu totul o sa fie perfect. Asta inseamna ca cineva face greseli. Pentru ca reprezint sexul tare, o sa spun care sunt greselile pe care un barbat le poate face intr-o relatie. Toate sunt bazate pe reprosurile pe care eu si alti prieteni de-ai mei le-am primit.

Lista greselilor savarsite de barbat:

• Vorbeste. Niciodata, de la prima incercare de comunicare verbala, barbatul nu a stiut sa vorbeasca cand trebuie. Glumeste in momentele serioase, spune prostii cand sunt oameni straini prin preajma si nu stie sa taca atunci cand ea vrea asta.

• Nu vorbeste. Barbatul are probleme sa-si exprime sentimentele si este lovit de mutenie cand se vorbeste serios despre sentimente. De asemenea cand femeia are nevoie sa sustinere, el reuseste sa taca ca un mormant. Este bine stiut ca potrivit femeilor, barbatul este prea tacut pentru binele lui si al lor.

• Este atent. Cand o femeie trece prin preajma lui, barbatul este prea atent la aceea domnisoara. Asta este o greseala grava si va fi taxata in mod repetat, mai ales in momentele in care femeia este suparata pe barbat.

• Nu este atent. Ea vorbeste despre copii, viitor, rochii de mireasa si el este in alta lume. Una dintre cele mai comune greseli savarsite de barbat. Pedeapsa este una extrem de severa si va fi administrata prin aducerea aminte de astfel de momente.

• Este sociabil. Barbatul ce are nevoie de iesiri cu baietii fara iubita sa, este vinovat. El trebuie sa fie multumit cu iubita sa si sa-si petreaca cat mai mult timp cu ea. Plecarea fara autorizare prealabila va duce la o furtuna.

• Nu este sociabil. Femeia are nevoie de iesiri in oras, de lume care sa o vada alaturi de barbatul iubit. Dar barbatul se aseamana cu un urs, ce nu doreste sa iasa din hibernare. Asta este, bineinteles gresit. 

• Suna. Femeia este independenta si nu are nevoie sa fie controlata de persoana la care tine. Ea stie ca tii la ea si  nu trebuie sa o faci de ras in fata prietenelor.

• Nu suna. Indiferent de cat de ocupat este, barbatul trebuie sa sune sau sa dea mesaje. Altfel cum sa stie femeia ca te gandesti la ea?

My fears

Temerile mele au ramas mult timp imbuteliate. Ascunde in cotloane intunecate ale mintii, pregatite sa iasa la suprafata in somn, sau in situatii de rara liniste mentala.

Si au fost multe, dar s-au mai rarit pe masura ce timpul a trecut. Monstrul de sub pat a disparut in fata oboselii, umbrele s-au uzat din pricina unei imaginatii mai saraca iar frica in sine a slabit. Nu a disparut si presupun ca nu o va face niciodata. A slabit ca intensitate, dar a ramas acolo ancorata adanc axata pe cateva subiecte ce, inevitabil imi apar in minte.

A ramas frica de bucurie. Pare si probabil ca este ciudat, dar este atat de puternica cateodata. In cel mai frumos vis al meu si tot as simti-o ca o umbra, ca un nor ce sta la coltul imaginii si asteapta sa intunece clipele cele mai fericite. Stiu si de unde vine. Am primit cand eram mic un telefon in care eram anuntat ca cineva apropiat a murit. Asta undeva de dimineata, cand creierul meu era pe coclauri. Si am ramas atat de panicat, incat si acum astept sa sune telefonul si sa aud plansetul acela la telefon. Si tin minte, ca era o perioada atat de fericita atunci.

Dar teama asta paleste in comparatie cu frica de a fi gresit. Nu in sensul de a gresi un calcul, sau o sarcina. Sa gresesc fata de mine si fata de altii. Sa iau decizia gresita, sa imi dau apoi seama ca am gresit si ca puteam sa ma port mai bine. Sa iubesc mai bine, sa ascult mai mult sau sa presez mai mult. Sa fi irosit o sansa si sa nu-mi fi dat seama atunci. Daca am facut asta deja, devine un regret pe care il port cu mine mereu; daca nu am facut atunci este poate cea mai mare frica a mea. 

Este de-a dreptul frustrant cat de mult ma controleaza temerile si imi dau seama de asta. Dar daca ar fi usor de invins nu ne-ar mai fi frica de ele, nu?

How to love?

Sa iubesti. Telul suprem pe care se pare ca il avem in viata, indiferent de varsta, sex sau religie. Unii iubesc pe Dumnezeu, altii pe ei insasi in timp ce altii si-au ales o singura persoana asupra careia revarsa potopul de afectiune.

Dar cum ai putea sa definesti iubirea fara sa-i ingradesti frumusetea, pasiunea si forta? Am crezut ca sa iubesti inseamna sa simti in acelasi mod cu persoana iubita. Sa o intelegi in profunzime si sa ajungi sa ii stii gandurile atunci cand se uita la tine. M-am inselat. Nu am putut si probabil nici nu o sa pot sa inteleg o alta persoana. Indiferent de cat de mult as tine la ea si cat mi-as dori acest lucru.

Am mai incercat o data si atunci credeam ca iubirea se masoara in declaratii siropoase si vorbe mestesugite. Dar vorbele nu inlocuiesc trairile intense si se tocesc in timp ca o lama napadita de rugina. 

Apoi am crezut ca iubirea este senzatia sufocanta pe care o ai atunci cand o vezi sau te gandesti la ea. Cum iti apare zambetul pe fata fara sa iti dai seama si iti simti palmele transpirate in asteptarea intalnirii.

Eram pe aproape,dar nu inca acolo. M-am gandit la dragostea pe care o au oamenii casatoriti. Se trezesc in fiecare dimineata, stiind ca este aceeasi persoana in pat. Si o iubesc zi de zi, indiferent daca s-au certat sau nu. Dar pana si iubirea asta a inceput sa se destrame atat de des astazi incat mi-e greu sa cred in ea.

Nu am gasit nimic. Nici persoana perfecta, nici iubirea perfecta sau metoda perfecta. Am invatat insa ce gasesti in lipsa lor.

Taras spre Dumnezeu

Nu ma consider un om religios si  nici nu am pretentia de a fi considera unul. Nu sunt nici ateu cum s-ar grabi unii sa ma eticheteze. Imi place sa cred ca exista cineva acolo, ce m-a facut. Ca este atotputernic si arunca cu pucioasa sau fulgere nu prea ma intereseaza.

Nici nu imi place sa imi bat joc  de credinta oamenilor, caci este ceva personal si ce nu ar trebui sa fie tinta unor dicutii sau atacuri.

Dar ce vad la noi este peste puterea mea de intelegere. De ce simt oamenii nevoia de a se imbulzi si a sta la cozi interminabile pentru a pupa cateva moaste? Am inteles ca sunt sfinte si potrivit unora, iti indeplinesc dorintele cele mai ascunse. Insa mi se pare un gest atat de penibil incat imi este greu sa ma explic. Cei religiosi ar trebui sa-si aduca aminte de chestia cu pusul cenusei in cap doar pentru a vedea lumea cat sufera si ce mare este credinta lor. Moastele sunt acolo mai mereu si poti sa le vezi cand vrei. Poate le aduce aminte unora de vremurile cand era normal sa stai la cozi, sau poate vor socializare.

Sa nu va mai spun ca am vazut la cozile acelea imense oameni ce fumau, beau un mic intaritor si uita de bunele maniere. Asa in fata bisericilor, sfintilor si Dumnezeului lor. Sper ca este atat de iertator incat se le treaca cu vederea scaparile astea, in schimbul unei zile de mers in genunchi pe vreun munte sfant.

Inteleg credinta, ce a aparut din nevoia de a ne considera ocrotiti in fata imensitatii. Inteleg si cum si de ce difera religiile intre ele. NU vreau si nici nu pot sa accept explicatia industriei ce se afla in spatele acestor marsuri de pocainta. De la iconite sfintite in masa, la locuri de pelerinaj contra cost sau lacasuri luxuriante. 

Cere oare orice Dumnezeu o casa de rugaciune aurita si plina de mesageri ai Cuvantului Sau ce se aseamana cu ingerii trufasi?  Poate. Nu mi-a raspuns mie si poate nici nu o sa aflu asta. Dar vad puterea pe care o a manevreaza acesti oameni ce propavaduiesc si simt cum se indeparteaza de la o cale pe care altii au urmat-o. Invatatura este ascunsa si in locul ei apar mici ocazii in care poti scapa de pacate pentru o mana de arginti.

Lumea cere asta si este fericita si mandra de ea ca poate avea asta. Isi poate savura pacatele fara grija si se multumeste cu sloganuri goale de sens. Bunatatea si credinta se afla in om, nu intr-o cladire, bucata de os sau fenomen mistic. Dar este deja prea tarziu pentru schimbare. Nici macar nu o vrea nimeni.

P.S. Sper ca ati vazut videoclipurile unde oamenii nu stiu ce se sarbatoreste de Craciun si Paste.