Originalitatea este ceva relativ. Cred ca sunt singurul om ce simte acest lucru, ce gandeste astfel, dar ma insel. Mii de indivizi au avut aceleasi trairi si sentimente. Din miliarde de oameni este de ajuns ca unul sa gandeasca la fel ca tine si orginalitatea dispare.
Aceasta izbucnire filozofica si melancolica se datoreaza unor poze vechi. Mi-au demostrat inca o data, desi nu cred ca mai era nevoie, ca timpul este unitatea de masura a vietii noastre mici si fara sens. Implacabil si impartial se scurge fortandu-ma sa imi amintesc in loc sa traiesc. Distruge simboluri, locuri, oameni fara resentimente. Ramane doar o amintire patetica ce te va urmari de-a lungul anilor indiferent daca o vrei sau nu.
Legat de originalitate, mi-am adus aminte ca cineva mai destept decat mine a pus aceste ganduri pe hartie cu mult inaintea mea. Marcel Proust vorbeste despre timp in toate operele sale si il explica drept un factor benefic si distrugator in acelasi timp. Nu cred ca puteam sa-i gasesc o descriere mai exacta.
Iubesc clipele frumoase dar vreau sa le uit pe cele mai putin fericite. Poate as fi alt om daca as putea sa retraiesc timpul pierdut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine, bine...ai ceva de spus!