Din pacate nu am fost acasa de 1 septembrie sa scriu despre implinirea a 71 de ani de la inceperea celui De-al Doilea Razboi Mondial. Nu ca ar fi ceva de sarbatorit, dar poate ar trebui sa ne aducem aminte de oamenii care au luptat pentru intregirea tarii si apararea ei. Astazi mai sunt in viata doar cateva zeci, traind intr-o mizerie crunta, singura consolare fiind medalia agatata discret la piept.
Strabunicul meu a fost pe front inca din prima zi pana in ultima. Bunicul meu avea doar 3 ani cand a plecat si l-a mai revazut dupa 1 an si 6 luni cand a venit in permisie. Evident nu l-a recunoscut si chiar s-a ascuns cand "omul inalt si cu casca" venea sa-l ia in brate. Dupa 3 luni a plecat iar , stiind ca este posibil sa nu se mai intoarca. Bunicul avea sa afle mai tarziu , de la alte rude, ca tatal sau se plansese ca romanii sunt folositi numai in prima linie, sau "carne de tun", desi se stia ca sunt mai slab echipati. Singura lui consolare era ca razboiul se va termina repede.
Nu a fost sa fie asa...a mai revenit de 2 ori in permisie. A intors armele in 1944 impotriva nemtilor, a supravietuit bombelor,schijelor si gloantelor. Norocul l-a parasit chiar in ultima zi a razboiului cu 2 ore inaintea inchierii oficiale a celui De-al Doilea Razboi Mondial. O schija i-a sectionat o artera si a murit. A lasat in urma 3 copii si o sotie.
A fost exhumat din localitatea Bystrica si ingropat in Cimitirul Militar Roman din Zvolen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine, bine...ai ceva de spus!