Scriu aceste randuri inspirat de sanii imensi si tristi ai Nicoletei Luciu. Mari si siliconati isi plang de mila in fata unei anonime venita parca din marsupiul unui cangur.
In spatiu carpato-danubiano-pontic exista din vremuri imemorabile sportul numit inselatul. De la inselatul increderii pana la inselarea partenerului. Toti romanii se simt datori sa duca aceasta traditie mai departe insuflandu-le pana si celor mici aceste sentimente patriotice.
Va spun cu mana pe inima ca dintre toti prietenii mei, de sex masculin, niciunul nu a putut sa reziste tentatiei de a-si insela partenera. Nu in sensul acela biblic cu o privire, cu un gand, ci mai degraba in sensul acela intim, in care ramai cu vreo amintire ce te duce la doctor. Si nu a fost prea greu sa aflu tinand cont ca au venit la mine un zambet timpit pe fata, pe care il recunosti dintr-o privire. Apoi incepe povestirea detaliilor, pentru ca noi oamenii plictisiti mai traim si prin aventurile altora. Niciun fel de remuscare nu apare pe fata eului liric si pare chiar mandru de realizarea sa.
Ma intreb daca ar mai zambi gandindu-se ca si prietena/ sotia lui are aceeasi usurinta in a cunoaste oameni noi. La fete este si mai usor de aflat daca una dintre ele insala. Intotdeauna este vorba de cea mai buna prietena si o alta prietena scapa secretul asa ca din intamplare. Mai ceva ca pe Twitter.
Nu am inteles niciodata de ce nu te desparti frumos si pe urma te duci unde vrei si cu cine vrei. Este adrenalina de vina? Te face sa te simti mai viu si totul este mai palpitant?
Mai grav este sa stii ca esti inselat/a si sa continui relatia. Nu-i mai vad rostul nici daca ma pici cu ceara. Sunt unii masochisti carora le place ceara asta si telenovelele. Se cearta, se impaca, se insala iar si tot asa.
Ar trebui sa avem ca deviza de stat : Insala sau vei fi inselat. Macar nu putem sa inselam timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine, bine...ai ceva de spus!