Un palmier vasnic intr-un mic satuc sudanez. Plantat de nimeni si aparut peste noapte odata cu satul al carui inceput nimeni nu-l stie. Simbol al comunitatii, trimisul lui Allah in viata aceasta aspra a oamenilor din desert. Viata ce are grija de viata de langa el. Umbrarul ce da liniste sufleteasca satenilor si ii alunga pe strainii ce vor renuntarea la valorile traditionale.
Povestea lui Tayeb Salih despre acest palmier ce uneste o mica comunitate este superba, daca aveti timp v-o recomand s-o cititi.
Personal cand am citit aceasta scurta nuvela m-am gandit la un sat romanesc si la noi, romanii ca natie. Ne-am pierdut acest palmier, ce sa ne reuneasca. Mai sunt cateva locuri unde acesti fosti idoli pagani, sunt folositi in continuare ca legatura catre Dumnezeu, dar sunt atat de putine incat pot fi numarate pe degete.Vorbind acum la nivel national, aceeasi lipsa de simboluri, umane sau materiale, ne fac sa fie un popor dezbinat si slab.
Cea mai mare mandrie o simtim,ironic, la un meci de fotbal in care ne punem sperantele in cativa sportivi ce nu stiu ca reprezinta 21 de milioane de oameni. Cati dintre voi s-a simtit mandru ca este roman? Nici nu ar trebui sa va simtiti pentru ca nu este meritul vostru ca faceti parte din acest popor. Sa fiti insa mandri ca il reprezentati prin fiecare actiune.
Nu mai suntem un satuc traditional ci o tara europeana. Sa pastram totusi palmierul ce ne aduce aminte de valorile traditionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine, bine...ai ceva de spus!