Sunt oameni ce nu-si doresc de la relatia lor liniste, fericire sufleteasca sau iubire fara complicatii. Asta este singura concluzie la care am ajuns dupa lungi deliberari. Sau pur si simplu sunt masochisti, dar cele doua lucruri nu se exclud reciproc, deci ramane ce am stabilit.
Nu spun toate astea fara o cercetare minutioasa, la fel ca si colegii din articolul anterior. Am observat relatiile din jur si cu mare parere de rau, foarte putine intra in categoria intitulata generic "Normala."
Restul sunt pusi sub eticheta de oameni nebuni. Aici intra cuplurile stalker, cuplurile acre sau cuplurile indiferente. Stiu ca este prostesc si total nepoliticos sa etichetezi, dar asta este situatia, nu se poate fara.
Cuplurile stalker sunt formate oamenii ce simt nevoie de a sti in permanenta unde se afla partenerul de cuplu. Apeleaza la mesaje, apeluri, Twitter,Facebook sau GPS pentru a nu-si pierde persoana iubita de pe fata Pamantului. Ii cunoasteti si voi, sunt oamenii cu care nu poti purta o conversatie de 10 minute pentru ca au primit 4 notificari, 6 mesaje si 2 apeluri pierdute, toate de la "iubi". Curios din fire, am intrebat o tipa de ce face chestia asta. Raspunsul a venit repede si parca pregatit deja. Citez "daca nu are ce sa-mi ascunda atunci nu se supara ca vreau sa vad unde e si cu cine." La un astfel de rationament ce mai puteam eu sa mai raspund?
Cuplul preferat de mine este cel de tipul acru. Sunt atat de amuzanti, cel putin pentru mine. Par un cuplu de pe vremea cand Moise inca invata sa desparta apele, dar nu au mai mult de 2-3 ani la activ. Si au ajuns deja la momentul pe care ar trebui sa-l atinga dupa 30-40 de ani de casatorie nefericita. Sunt mereu suparati unul pe altul, se parasc de parca tu ai fi mama lor si o sa-i dai unuia bataie. Apoi sunt apelativele, of Doamne, atat de dragastoase. Pana si Cupidon ar inlemni cand ar auzi cum se iubesc cei doi. Daca cuplul este intr-o pasa buna vor renunta la umilele lor persoane si isi vor aduce de familia mult iubita. "Auzi sa-mi cumperi si mie o bere de la magazin. Sa-ti cumpere iubita ta mama(suna altfel) ce a crescut un porc ce sta doar in fotoliu." Extrem de amuzanti!
NU la fel de amuzanti sunt cuplurile indiferente. Sunt doi oameni ce nu simt pentru cel de langa decat un sentiment de obisnuinta. Nu s-ar rupe Pamantul in doua daca s-ar desparti, dar este greu sa faci primul pas. Apoi daca stai bine sa te gandesti, te-ai obisnuit cu cel de langa tine. Cam asta este filozofia lor. Daca unul dintre ei isi ia totusi inima in dinti si face mare pas al despartirii, jumatatea ramasa va deplange vremurile cand avea pe cine sa ia la film. Sau cum obtinea reducere daca erau doi la nu stiu ce pizza. Nu persoana in sine.
Bineinteles ca pe ici, pe colo am exagerat, dar in linii mari i-am cam nimerit. Ma impresioneaza totusi stoicismul de care dau dovada. Sa stai intr-o relatie ce-ti toaca nervii permanent m-ar pune la pamant. De abia am energie pentru o relatie normala, dar sa mai fiu verificat sau "alintat". Situatia inversa nu ar exista, tot din acelasi motiv. Mi-ar fi lene.
Ai dreptate in totalitate.Dar ce sa facem asta este viata.
RăspundețiȘtergereAdevarat..unii asta isi doresc.
ȘtergereBa, ce sa zic? Unii asa se obisnuiesc iar altora le place extremismul. :) Din exterior mereu lucrurile se vad altfel dar lor poate le place sau sunt obisnuiti sa fie... intr-un anumit fel.
RăspundețiȘtergereNormal ca se vede altfel din interiorul relatiei. Li se pare ceva normal, dar ma intreb oare nu vad ca nu este la toata lumea la fel? Oare lor nu li se pare ceva ciudat la mijloc?
Ștergere:))
RăspundețiȘtergere