Stop and smell the roses

In timpul Renasterii italiene omul devenise centrul universului. Din el izvora intelepciunea si pasiunea de a crea capodopere, ce vor influenta generatiile viitoare. Nu era ceva nou ci doar filozofia greaca ce punea sub semnul intrebarii orice, cercetand natura, trecand peste modul empiric de pana atunci. Vedeau omul, forta sa intelectuala si petreceau zile intregi incercand sa descifreze enigma ce il reprezenta.

Dam un fast forward pana in prezent si respiram. Vedem prin ochii anticilor omul de astazi, aflat in mijlocul unei societati interconectata la nivel global, ce stapaneste tehnologia si lumea din jurul sau.

Are in schimb putine imbunatatiri fata de Seneca sau Cicero. A ajuns un simplu robot ce-si traieste viata dupa un traseu liniar, fara dorinta de a afla sau a cere explicatii. Stiu ca suntem in epoca in care tehnologia a atins limite uimitoare, dar nu ma refer la asta. Ma gandesc in special la partea umana, unde doar am zgariat suprafata. Avem pshihologi si doctori ce se ocupa de componenta superficiala, dar nu avem o descoperire importanta de mai bine de 100 de ani. De la Freud si Jung nu am mai avut o descoperire zguduitoare care sa ne explice mai bine propria fiinta.

Omul de astazi are un singur tel, mediocru dupa parerea mea, bogatia. Nu spun ca este o dorinta noua, specifica societatii noastre, ci este extrem de veche. Dar aici este problema, nu am evoluat cu nimic fata de oamenii de acum 20,000 de ani. Ei vroiau un varf de lance mai bun, noi dorim o masina mai puternica.

Si in cautarea acestor teluri ne sacrificam viata,la propriu si la figurat. Ne distrugem sanatatea in birouri, fabrici sau orice alta locatie cu scopul de acumula bogatie. Ignoram lucrurile frumoase din jurul nostru si din natura, pe de-o parte din lipsa de timp iar pe de alta din lipsa unei sensibilitati specifice omului antic.

Ignoram miracolul vietii ce fascinase generatii intregi, datorita superioritatii noastre nefondate asupra lumii. Daca pastram proportiile omul de astazi stie la fel de multe ca omul de ieri, dar se bucura mult mai putin. Nu mai ne minunam de zborul unei pasari ci ne gandim la avioane. Am aflat de planete, stele si galaxii uimitoare si totusi cand ne uitam pe cer ne zboara gandul la luminile unui oras.

Suntem in era in care comunicarea, tehnologia si omul formeaza o alianta ciudata, ce ar trebuie sa ne duca pe noi culmi ale intelegerii de sine, dar ratam mereu telul suprem. Nu am reusit nici pana acum sa ne oprim si sa mirosim trandafirii.