„Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

In afara de cateva site-uri de istorie nu am vazut in presa macar un articol ce se ne aduca aminte de romanii morti la portile Stalingradului.

Si nu au fost putini: 200.000 de romani ce au ascultat ordinul generalului Antonescu de a trece Prutul. Explicatiile generalului sunt simple, chiar daca multi il contesta:Ca doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat să-i spună celuilalt: Eu nu te mai ajut pentru că eu mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta nu o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi armata şi poporul român pe veci.

Prost echipat, considerat carne de tun de aliatii lui infruntand ofensiva sovietica necrutatoare si gerul extrem; asa se simtea ostasul nostru. Fara maretele Panzere, fara sprijinul Luftwaffe sau tunurile Krupp, soldatul roman si-a creat drum pana in inima Rusiei cu dintii si unghiile. Imbarbatati doar de gandul ca eliberasera Bucovina si Basarabia. Copiii lor vor trai intr-o Romanie Mare chiar daca ei vor face sacrificiul suprem. 

Astazi i-am uitat pentru ca au pierdut o batalie importanta,cea de la Stalingrad. Uitam parcusul lor uimitor in niste conditii mizere si in situatii politice de neinteles. Cati romani nu si-au lasat oasele in Siberia, in lagarele sovietice?

Ne aducem de sacrificiile lor doar de cateva ori pe an si atunci mai mult de forma.Poporul care nu-şi venerează trecutul, nu-şi merită respectul în prezent şi nu are drept la viitor! 

P.S. Poezia de mai sus este din 1918  dar ilustreaza perfect sentimentele soldatului roman si in cel De-al Doilea Razboi Mondial.