Forever alone

Cineva imi spunea ca ma vede genul de Forever alone, scriind pe blog toate esecurile sale pana cand, probabil o sa mor sau blogurile o sa dispara.

As minti daca as spune ca nu m-a afectat putin propozitia spusa mai mult in gluma. Nu pentru ca as pune mare pret pe ce crede lumea despre mine. Nu poti sa controlezi gandurile si perceptiile despre tine, indiferent de statutul social sau contul din banca. 

M-a durut pentru ca mi-am dat seama ca au existat mari perioade de timp in care nu am fost fericit. Din cauza mea, din cauza ei/lor, din cauza ambilor. Nu vreau sa arunc vina intr-o parte sau alta, pentru ca nu mai suntem copii.

Si mi-a trecut si mie prin cap ca sunt prototipul perfect pentru Forever Alone. De multe ori ma intreb daca nu cumva gandesc prea mult pentru binele meu. Asa ajung in situatia de a-mi plange de mila aici pe blog, caci in alta parte imi este greu. Poate gasesti oameni care sa te inteleaga dar nimeni nu vrea sa preia si bagajul tau emotional. Nici eu nu as face-o daca as fi de partea cealalta.

Am consolarea ca pentru lungile perioade in care am fost nefericit au fost si scurte explozii de bucurie. Folosesc cuvantul explozii pentru ca aveau acelasi caracteristici: scurte, intense si cu multa caldura. Nu am facut decat ce mi-a placut, fara sa fac compromisuri pe care sa le regret mai tarziu. Nu am iubit in van si cand Ea mi-a fost aproape am invatat ceva despre mine si despre altii. Am simtit cum e sa zbori si cum poti avea parte de o fericire adevarata.

Tot ce pot sa-mi reprosez pana astazi sunt ocaziile pe care le-am ratat. Au fost 3 mari si late, iar ultima ma sacaie si acum, dar inghit si galusca asta, pentru ca vina este doar a mea. Si daca rolul meu este de a aminti altora ca fericirea lor este superioara, mi-l asum fara sa crancesc. Chiar daca voi fii Forever Alone.