Stiti vremea aceea in care ne doream sa fim mari? Bineinteles, pentru ca nu a exista vreun copil care sa nu fie exasperat de dadaceala parintilor si a oamenilor din jur. Si doream libertate, bani si responsabilitati. Toate deodata daca se putea.Tanjesti intotdeauna dupa ce nu ai.
Astazi le-am primit pe toate, nu de-a valma cum vroiam atunci ci treptat. Nu mai sunt asa amuzante si folositoare acum, precum imi pareau atunci. Singura consolare este libertatea si banii imi dau voie astazi sa mananc dulciuri in loc de cina.
Banii vin si se duc la fel de usor, avand o vointa proprie pentru cumparaturi fara rost. Aici trebuie sa recunosc ca am ramas tot un copil.
Cel mai brutal lucru ce mi s-a putut intampla a fost realizarea asta brusca a trecerii de un prag invizibil. Odata trecut se asteapta altceva de la tine. Pana si tu astepti asta cu oarecare frustrare data de impartirea asta brusca a personalitatii.
Partea rea este ca nu mai poti sa te uiti la desene sambata pentru ca nu este ok. Glumesc, dar stiti si voi cum este. Trebuie sa-ti pese de cum te comporti, sa te retii de la a spune ce gandesti cu adevarat sau sa asculti chiar si cand nu ai chef, doar pentru ca asa este norma sociala pentru oricine nu mai este adolescent.
Trebuie sa depasesti etapa rebela si sa intri in rand cu oamenii, orice ar insemna asta. Nunta, copii si o rutina, banuiesc eu dupa ce aud pe la altii. Nu spun ca este un lucru rau, atat timp cat nu sunt presat sa renunt la vechiul eu.
Nu cred ca nu mai are loc acolo, intr-un ungher copilul acela care se oprea de fiecare data cand vedea un avion, ce se minuna in fiecare seara cand se uita pe cer sau care iubea fiecare sambata dimineata. Macar ca un ultim refugiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine, bine...ai ceva de spus!