marți, 29 octombrie 2013

My fears

Temerile mele au ramas mult timp imbuteliate. Ascunde in cotloane intunecate ale mintii, pregatite sa iasa la suprafata in somn, sau in situatii de rara liniste mentala.


Si au fost multe, dar s-au mai rarit pe masura ce timpul a trecut. Monstrul de sub pat a disparut in fata oboselii, umbrele s-au uzat din pricina unei imaginatii mai saraca iar frica in sine a slabit. Nu a disparut si presupun ca nu o va face niciodata. A slabit ca intensitate, dar a ramas acolo ancorata adanc axata pe cateva subiecte ce, inevitabil imi apar in minte.

A ramas frica de bucurie. Pare si probabil ca este ciudat, dar este atat de puternica cateodata. In cel mai frumos vis al meu si tot as simti-o ca o umbra, ca un nor ce sta la coltul imaginii si asteapta sa intunece clipele cele mai fericite. Stiu si de unde vine. Am primit cand eram mic un telefon in care eram anuntat ca cineva apropiat a murit. Asta undeva de dimineata, cand creierul meu era pe coclauri. Si am ramas atat de panicat, incat si acum astept sa sune telefonul si sa aud plansetul acela la telefon. Si tin minte, ca era o perioada atat de fericita atunci.

Dar teama asta paleste in comparatie cu frica de a fi gresit. Nu in sensul de a gresi un calcul, sau o sarcina. Sa gresesc fata de mine si fata de altii. Sa iau decizia gresita, sa imi dau apoi seama ca am gresit si ca puteam sa ma port mai bine. Sa iubesc mai bine, sa ascult mai mult sau sa presez mai mult. Sa fi irosit o sansa si sa nu-mi fi dat seama atunci. Daca am facut asta deja, devine un regret pe care il port cu mine mereu; daca nu am facut atunci este poate cea mai mare frica a mea. 

Este de-a dreptul frustrant cat de mult ma controleaza temerile si imi dau seama de asta. Dar daca ar fi usor de invins nu ne-ar mai fi frica de ele, nu?

2 comentarii:

  1. propunerea pentru vizionarea filmului de groaza te-a facut sa reflectezi asupra temerilor tale:))....?

    RăspundețiȘtergere

Bine, bine...ai ceva de spus!