Nu vrei, dar nu se poate altfel.

In fiecare seara am un regret indiferent de ce s-ar fi intamplat in ziua respectiva. Regret ca a mai trecut o zi. Mi se pare ca viata pe care o duc este ca cea a lui Don Quijote, de a ma lupta cu morile de vant. Amaraciunea este si mai mare cand ma gandesc ca el macar avea alinarea de a crede ca se bate cu uriasi. Eu stiu ca ma bat cu timpul si nu pot sa castig.

Este de-a dreptul frustrant sa vezi cum de multe ori iti irosesti timpul,cand este atat de pretios. Nu sunt insa adeptul prostescului YOLO, ce transforma viata intr-o cursa prosteasca ce se termina mai repede. Vreau sa traiesc, dar si sa ajung la o batranete tihnita alaturi de nepoti si copii.

Si tocmai gandul asta ma face de multe ori atat de sensibil la trecerea timpului. Un fel de tortura psihica, asemanatoare cu picatura chinezeasca. Doar ca in loc de picatura apei auzi ticaitul ceasului.

Cel mai grav este ca simti ca trebuie sa te maturizezi, sa cresti si sa te comporti alfel. Lumea din jurul tau o face si se asteapta la acelasi lucru din partea ta. Este adevarat ca nu trebuie sa decida ei pentru tine, dar cat de mult poti sa rezisti?

Sa fii boem este ok, pana la o varsta la care parintii, fratii si iubita se asteapta sa iei viata de guler si sa te bati cu ea orbeste pana cand ea castiga. Nu asta este problema lumii din jur, ci ca tu nu esti ca restul.

Eu nu vreau sa-mi sacrific modul de gandire doar pentru ca asa trebuie. Sa-mi schimb viata pentru a multumi lumea din jur. Si o sa spuneti ca nu ma obliga nimeni. Dar ar fi fals, avand in vedere ca suntem fiinte sociale si nu traim izolati intr-un copac.

Daca m-ai intreba acum cine este de vina si ce ar trebui sa fac, as da din umeri. Vreau doar sa nu pierd secunda cu secunda o lupta inegala. Sa nu ma trezesc gandindu-ma ca a mai trecut o zi si sa adorm cu ideea ca am irosit inca o sansa.