Acum 4 ani eram in focurile examenului de Bacalaureat. Mai aveam un pic si faceam infarct datorita stresului. Atat de mare era incat ma trezeam noaptea din somn, ieseam afara si stateam si ma uitam la cer in timp ce ma gandeam pana ma lua somnul.
Nu eram sigur daca voi trece sau ce voi face atunci cand rezultatele, fie ele bune sau rele vor veni. Si atunci ca si acum treceam printr-o perioada mai putin fasta in viata personala. Toti acesti factori ma faceau sa-mi doresc sa zbor prin timp. Sa dau un fast forward pentru a scapa de tot si toate.
Astazi as da un rewind, doar pentru a mai petrece cateva ore alaturi de colegi si profesori. Poate ca sunt noastalgic, dar sunt zile in care sincer mi-as dori sa fiu iar la liceu. Doar pentru atmosfera aceea de agitatie si nou pe care o gasesti intr-o clasa cu 25 de oameni, pe care ajungi sa-i pretuiesti .Dar lucrul asta este imposbil, poate pentru a pastra mai vie amintirea.
Am momente in care as dori sa fiu liber pana si de mine si de gandurile mele. Sa pot sa stau intr-o zi fara sa ma gandesc la iubita, munca, familie sau prieteni. Sa fie ziua mea in care sa pot sa cutreier cu mainile in buzunar orasul. Sa merg prin parc fara sa am notiunea timpului sau a banilor.
Am facut paralela cu liceul pentru ca pentru a mine a fost aproape de ceea ce imi doresc astazi. Bineinteles ca eram stresat din cauza banilor, cum sunt si astazi, dar nu in aceeasi masura. Aveam o carte buna, prieteni adevarati si timp pe care il faceam liber in detrimentul absentelor.
Dar ceva era mai important. Modul in care gandeam...Eram un amestec ciudat de idealism si pesimism. Suna straniu dar era ceva pe care astazi nu il mai am. A ramas doar pesimismul in timp ce idealismul a fost inlocuit de pragmatismul pe care se pare ca varsta ti-l impune.
Nu mai poti sa te gandesti la cum vrei sa pierzi vremea pentru ca ai nevoie de bani. Pentru casa, iubita, sotie, copii; pentru viata pe care nici macar nu ai inceput sa o traiesti.
Timpului in schimb nu-i pasa ce vreau...doar trece.
