3 ani de blog

Scriu pe acest blog de fix 3 ani. Prima mea postare o puteti gasi AICI . Daca ati citit-o va puteti da seama de ce am deschis acest blog. Sa ma exprim liber, sa-mi povestesc trairile si sa uit. 

Dupa 3 ani pot sa spun cu cea mai mare sinceritate ca timpul nu te ajuta sa uiti, ci doar te face sa simti cu o intensitate mai mica. Nu poti sa uiti ceva atat de important si care a facut parte din tine atata amar de timp. Amintirile raman, puse intr-un sertar al mintii gata sa fie scoase atunci cand fara sa stii, ai nevoie de ele.

Dar blogul are si un efect terapeutic pe care il simt mereu cand ma pun in fata calculatorul pentru a mai scrie un articol.  Te face sa cunosti oameni noi, sa socializezi cu ei, sa le impartasesti gandurile tale si sa-i lasi sa te aduca cu picioarele pe pamant cand ai nevoie. Sau din contra sa te faca sa visezi, sa zbori atunci cand ideile tale sunt originale.

As putea sa vorbesc acum despre numarul de vizitatori sau de unde sunt. Nu mai conteaza lucrul acesta la fel de mult ca la inceput. Pot spune doar ca sunt mandru ca am oameni ce intra aici regulat sa-mi citeasca postarile, fara sa fie obligati sau platiti. Intra pentru ca le place despre ce scriu sau cum intorc o fraza.

Imi place sa cred ca daca cineva a intrat pe blog, a gasit pe prima pagina sau in arhiva cel putin o postare care sa le trezeasca interesul. Chiar daca nu a mai intrat apoi niciodata sa-mi citeasca blogul, a gasit atunci cand a trebuit ceva care sa-l ajute.

Au fost momente cand multa lume m-a intrebat de ce inca mai scriu pe blog, daca si-a ratat scopul? Nu pot sa spun decat ca...nu pot sa-l inchid. Am investit prea mult timp si prea multe sentimente pe care nu vreau sa le sterg cu un click. Vreau sa fie pastrate, drept lectii pentru mine insumi.